Sâmburii amari de caise – Vitamina B17

Doar sâmburii amari de caise conţin Vitamina B17

Ani de-a rândul, chimioterapia a fost considerată ca fiind singurul mod de a elimina cancerul.

melimeloparis.ro Specialiştii încep să reconsidere o cale alternativă, nutriţia. Se pare că toţi avem celule canceroase în corpul nostru. Un sistem imunitar puternic poate distruge aceste celule înainte ca ele să se multiplice şi forma tumori.
carturesti.ro
Mâncarea procesată, stilul de viaţă şi mediul poluant pot duce la apariţia cancerului în corpul uman.

Vitamina B17, controversată şi nerecunoscută de către lumea medicală, este conţinută tocmai de către alimentele bogate în nutrienţi: hrişca, ovăz, secară, orz, orez brun, fasole albă, mazăre, broccoli, varză obişnuită, varză vânătă/roşie, conopidă, spanac, migdale amare, dovlecei, cartofi dulci, coacăză neagră, zmeură, struguri, ceapă roşie, vin roşu, vânătă, seminţele şi miezul din sâmburii de caise, piersici, pere, prune.
libhumanitas.ro Sâmburii amari de caise de la izvorshop.ro sunt aduşi din Uzbekistan, ţară cu tradiţie în consumul şi producţia lor.

libhumanitas.ro
Doar sâmburii amari conţin vitamina B17. Dintre toate alimentele, sâmburii amari de caise sunt cea mai bogată sursă de vitamina B17 (amigdalină).

Vitamina B17 a fost izolată pentru prima dată în anul 1950 de către biochimistul dr. Ernest Krebs. Atunci când este digerată se descompune în glucoză, benzaldehidă şi cianură de hidrogen. Aceşti compuşi pot să omoare celulele canceroase cam în acelaşi fel în care o face şi chimioterapia.

Ce conţine sâmburele amar de caisă

Pe lângă vitamina B17, sâmburii amari de caisă sunt o sursă mare de fier, potasiu, fosfor şi vitamina A.

Vitamina B17 – beneficii asupra sănătăţii

Vitamina B17 este un ajutor foarte important în lupta împotriva principalului inamic al sănătăţii omului, cancerul, şi ajută la prevenirea acestei boli.

vegis.ro
B17 reprezintă un prim ajutor pentru organism în lupta împotriva bacteriilor şi infecţiilor, în remedierea ţesuturilor bolnave, în dezvoltarea unei danturi şi structuri osoase solide.
watchshop.ro
Datorită conţinutului de celuloză şi pectină, sâmburii de caise sunt foarte des folosiţi ca laxativ uşor. Cu un conţinut bogat în fier, sâmburii de caise sunt recomandaţi în cazuri de anemie, ajutând totodată la creşterea cantităţii de hemoglobină.

Îmbătrânirea prematură

Mai multe studii făcute în Statele Unite ale Americii indică miezul de caisă ca fiind printre cele mai puternice alimente pentru stoparea şi chiar pentru “inversarea” îmbătrânirii. În principal, sâmburii de caisă, dar şi caisele proaspete, ajută la menţinerea sănătăţii sistemului nervos, protejând în special memoria.
melimeloparis.ro
De asemenea, ajută la menţinerea sănătăţii sistemului digestiv şi a vaselor de sânge, precum şi a tonusului muscular.

melimeloparis.ro În triburile Hunza din Himalaya nu s-a întâlnit nici un caz de cancer, oamenii de aici fiind mari consumatori de caise, sâmburi de caise, legume proaspete, cereale nedecorticate. În medicina chineză, sâmburii amari de caisă sunt un remediu redutabil pentru bolnavii cu probleme respiratorii, de artrită, indigestie şi pentru menţinerea tinereţii biologice.
cauciucuridirect.ro Se spune că cinci sâmburi administraţi zilnic adaugă tot atâtea zile de sănătate şi fericire la viaţa celui care îi consumă. Tratamentul cancerului cu vitamina B17 este ilegal în SUA.
artandcraft.ro
Pacienţii suferinzi de cancer care-şi pun speranţe în această metodă trebuie să urmeze tratamentul specific la clinici din alte ţări: Australia, Germania, Belgia, Anglia, Grecia, Israel, Italia, Mexic, Peru, Spania, Elveţia etc.

cartepedia.roCum se consumă sâmburii amari de caisă

streetstylero.com Se fac cure la patru săptămâni, timp în care se consumă între 5 şi 8 sâmburi pe zi.
streetstylero.com
Nu consumaţi sâmburii dintr-o dată. Dacă nu vă place gustul amar al miezului de caisă, îl puteţi pisa şi amesteca cu musli, iaurt, făină pentru biscuiţi etc. Consumaţi în timpul curei cât se poate de multe fructe şi legume. Tratamentul se poate relua.

 

melimeloparis.ro
vivre.rososetaria.ro
alcooldiscount.ro
crudsisanatos.bio
bestkids.ro
crudsisanatos.bio
insignis.ro

insignis.ro
insignis.rozonia.ro melimeloparis.ro
libhumanitas.ro
libhumanitas.robottegaverde.ro

Mangostan, compozitie si utilizǎri

Mangostan – Compoziƫie:
- 43 de xantoni – antioxidanƫi cu putere extraordinarǎ;
– catechine, similar antioxidanƫilor gǎsiƫi în ceaiul verde;
– proantocianide ca şi cele care se gǎsesc în general în seminƫele de struguri; o polizaharide care ajutǎ la menƫinerea unui sistem imunitar sǎnǎtos;
– oligoelemente – calciu, fosfor, fier, potasiu;
– vitamine – A, B1, B2, B3, C.
ORAC=Oxygen Radical Absorbance Capacity = Capacitatea de absorbtie a radicalilor liberi

Mangostan – Utilizǎri:
– Prevenirea arterosclerozei (poate asigura o bunǎ funcƫionare a vaselor sanguine prin reducerea acƫiuniii distructive a radicalilor liberi şi a proceselor inflamatorii)
– Protejarea muşchiului inimii
– Reducerea colesterolului şi a nivelului trigliceridelor din sânge
– Poate reduce hipertensiunea arterialǎ
– Maladia Parkinson (poate proteja neuronii împotriva distrugerii cauzate de radicalii liberi
– Maladia Alzheimer (poate reduce inflamaƫia cauzatǎ în urma oxidǎrii provocate de radicalii
liberi).
– Distrugerile de la nivelul nervilor (poate reduce distrugerea provocata de radicalii liberi în
special în cazul diabetului)
– Diaree (poate stimula funcƫionarea normala a intestinului gros, fiind eficient atât în cazul
diarei, cât şi al constipaƫiei)
– Reflux gastroesofagian (poate reduce producerea de acid gastric şi poate stabiliza mucoasa
stomacalǎ;
– Ulcere (poate ajuta la vindecarea ulcerului şi prevenirea afecƫiunilor stomacului
– Maladia Crohn
– Colite (poate reduce inflamaƫia din intestinul gros şi ajutǎ la buna sa funcƫionare) o Sindromul colonului iritabil (poate ajuta la stabilizarea şi mai buna sa funcƫionare,
normalizeaza transmiterea de serotoninǎ asociatǎ cu depresia şi anxietatea provocate de
dereglǎrile tranzitului intestinal)
– Artrita şi sǎnǎtatea încheieturilor (poate reduce inflamaƫia, durerile şi afectarea încheieturilor
asociate cu artrita)
– Dureri de cap şi migrene
– Fibromialgie (poate ameliora durerile musculare, inflamaƫia întregului corp, depresie şi
anxietate)
– Sǎnǎtatea sportivilor ( poate reduce durerile şi inflamaƫiile care apar în urma sportului sau
accidentelor uşoare
– Ȋn bolile de piele ce pot fi de naturǎ: inflamatorie, precum eczemele şi dermatitele;
infecƫioasa, cum ar fi herpesul, acneea şi impetigo; psoriazisul sau seboreea fiind cauzate de expunerea excesivǎ la razele solare, mangostanul fiind utilizat în medicina populara de-a lungul secolelor ca şi leac pentru toate aceste boli ale pielii.
– Poate ajuta la prevenirea distrugerilor provocate de radicalii liberi şi de mutaƫiile genetice produse la nivelul ADN-ului.
– S-a descoperit cǎ mangostanul are şi efecte antibacteriene faƫǎ de Helicobacter pylori şi efecte antimicrobiene semnificative faƫǎ de Streptococul auriu.
– Mangostanul ajutǎ la contracƫia şi regenerarea muşchilor şi articulaƫiilor.
– Mangostanul ajutǎ sistemul limfatic sǎ elimine reziduurile din celule, prin intermediul
fluidelor.
– Cunoscutǎ de multa vreme pentru capacitatea sa de întǎrire a vaselor de sânge, fortificǎ şi
capilarele pentru a facilita transportul substanƫelor nutritive cǎtre celule.
– Antioxidanƫii din mangostan pot ajuta la conversia luminii solare în vitamina D. o Mangostanul are efect energizant şi acƫioneazǎ împotriva oboselii.
– Ajutǎ la menƫinerea unei greutǎƫi corporale ideale.
– Constituenƫii din mangostan oferǎ vieƫii energie, îmbunǎtǎƫind forƫa şi rezistenƫa.

Fructul întreg de mangostan, miezul şi coaja, conƫin peste 40 de substanƫe nutritive active din cele mai puternice, numite dintr-un total de 200 descoperite în fructe şi legume. Studii ştiinƫifice fǎcute asupra mangostanului de cǎtre un numǎr mare de experƫi indicǎ faptul ca el poate avea peste 100 de efecte benefice.
Xantonele sunt substanƫe naturale bioactive care se adapteazǎ şi se transformǎ în funcƫie de necesitǎƫile organismului. Aceşti antioxidanƫi circulǎ prin corpul uman, curǎƫându-l efectiv de radicalii liberi. Nici un alt fruct tropical nu conƫine atâtea xantone ca şi mangostanul.
Efectele xantonelor din mangostan pot menƫine echilibrul microbiologic din organism, sprijinǎ buna funcƫionare a sistemului imunitar, intervin în menƫinerea flexibilitǎƫii articulaƫiilor, îmbunǎtǎƫesc starea psihica în general.
Xantonele constituie cei mai puternici antioxidanƫi descoperiƫi pânǎ în prezent şi sunt consideraƫi generaƫia urmǎtoare de fitonutrienƫi puternici care vor schimba viitorul suplimentelor alimentare.
Mangostanul în bǎtǎlia cu radicalii liberi
Primul lucru pentru care este cunoscut mangostanul constǎ in proprietǎƫile lui antioxidante. Conƫinutul de xantone, proantocianine şi catechine – constituie agenƫi puternici în lupta împotriva radicalilor liberi.
Radicalii liberi sunt molecule instabile care ne distrug sǎnǎtatea în lupta lor pentru redobândirea stabilitǎƫii. Experƫii estimeazǎ cǎ celulele sǎnǎtoase ale corpului suferǎ zilnic zeci de mii de atacuri ale radicalilor liberi. O mulƫime de studii au arǎtat o legǎturǎ evidentǎ între atacurile produse de radicalii liberi şi boli, ca de exemplu boli de inima, cancer, diabet şi afecƫiuni ale sistemului nervos.
Tot cercetarile au demonstrat ca antioxidanƫii – ca şi cei aflaƫi în fructul mangostan – au importanƫǎ crucialǎ în protejarea organismului împotriva efectelor produse de radicalii liberi nocivi.

 

decathlon.ro melimeloparis.ro carturesti.ro carturesti.ro libhumanitas.rocartepedia.ro melimeloparis.ro melimeloparis.ro artandcraft.ro streetstylero.com melimeloparis.ro

vivre.rocrudsisanatos.bio insignis.ro
zonia.ro
melimeloparis.ro
libhumanitas.robottegaverde.ro
ietraditionala.com
farmec.ro - Livrăm frumusețe!
farmec.ro - Livrăm frumusețe!
noriel.ro
carturesti.ro
decathlon.rodecathlon.rodecathlon.rodecathlon.ro

Echilibrul oligoelementelor-interactiuni si sinergisme minerale si mineralovitaminice

   De cativa ani este din ce in ce mai evident ca ceea ce influenteaza cel mai mult sanatatea este pierderea echilibrului homeostatic intre diferitele substante nutritive. Pierderea acestui echilibru vital, in particular al oligoementelor, poate foarte usor provoca carente subclinice. Interactiunile intre substantele nutritive sunt complexe. Un dezechilibru al oligoelementelor, de exemplu, poate sa se extinda la vitamine si chiar sa interfereze cu functiile endocrine.

element interfera cu functiile metabolice ale altuia, sau contribuie la excretia sa. Aceasta apare in cazul zincului si cuprului, cadmiului si zincului, fierului si cuprului, calciului, magneziului si fosforului.

Aceasta premiza se refera la ceea ce am discutat anterior: carentele absolute sunt acum exceptie si nu regula. Este mult mai corect sa ne focalizam atentia asupra carentelor relative. Aceasta semnifica faptul ca un mineral poate avea un nivel absolut in limitele normalului, dar sa fie la un nivel scazut in relatie (relativ) cu un alt mineral, dezechilibrand raportul ideal care este adevaratul punct asupra caruia se focalizeaza atentia din punct de vedere nutritional.

Interactiuni intre minerale

Mineralele intracelulare prezinta doua tipuri de interactiuni: sinergice si antagoniste care se pot vedea la doua niveluri: METABOLIC si la nivelul ABSORBTIEI.

Un antagonism la nivelul absobtiei presupune inhibarea absorbtiei unui alt mineral. Cateodata este suficienta o absorbtie excesiva a unui singur element pentru a interfera la nivel intestinal cu absobtia unui alt element. De exemplu, o absorbtie crescuta de calciu poate incetini absorbtia intestinala a zincului, in timp ce un exces de zinc poate scadea absobtia cuprului. Un antagonism la nivel metabolic este atunci cand un exces al unui element interfera cu functiile metabolice ale altuia, sau contribuie la excretia sa. Aceasta apare in cazul zincului si cuprului, cadmiului si zincului, fierului si cuprului, calciului, magneziului si fosforului.

Sinergismele minerale

Cea mai mare parte ale actiunilor sinergice nutritionale sunt la nivel metabolic. Spre exemplu, fierul si cuprul sunt sinergice in momentul in care este necesara o anumita cantitate de cupru pentru a utiliza fierul. Magneziul actioneaza sinergic cu potasiul, crescand retentia sa la nivel celular. Se stie ca sinergismul dintre calciu, magneziu si fosfor se datoreaza participarii lor la mentinerea integritatii structurilor si tesutului osos. Alte sinergisme intre minerale sunt descrise in tabel. Exista si o a treia interactiune care se verifica atunci cand absorbitia deficitara a unui element poate favoriza o acumulare toxica a altor metale. In prezenta unei absorbtii la limita inferioara sau scazute a zincului, chiar si cantitati infime de cadmiu pot sa se acumuleze pana la nivele toxice. O toxicitate a plumbului deriva mai ales dintr-o absorbtie insuficienta de calciu sau fier si o toxicitate a fierului poate sa apara in cazul unei carente de cupru. O a patra interactiune se poate verifica atunci cand absorbtia excesiva a unui element poate provoca o carenta a unui element sinergic. Spre exemplu, absorbia exagerata poate contribui la aparitia unei carente a cuprului. Acest dezechilibru poate produce o retentie excesiva intracelulara a fierului. Manganul, interferand cu magneziul, poate favoriza o acumulare excesiva de sodiu sau potasiu.

Sinergisme intre minerale

Calciu Mg-P-Cu-Na-K-Se

Magneziu Ca-K-Zn-Mg-P-Cr

Sodiu K-Se-Co-Ca-Cu-P-Fe

Potasiu Na-Mg-Co-Mg-Zn-P-Fe

Cupru Fe-Co-Ca-Na-Se

Zinc K-Mg-Mn-Cr-P

Fosfor Ca-Mg-Na-Zn-K-Fe

Fier Cu-Mg-K-Na-Cr-P-Se

Crom Mg-Zn-K

Mangan K-Zn-Mg-Fe-P

Seleniu Na-K-Cu-Fe-Mn-Ca

Antagonismele vitaminice

Chiar si vitaminele prezinta interactiuni sinergice si antagoniste care cel mai adesea nu sunt luate in considerare. Antagonistii pot sa nu fie directi, dar cum rezulta dintr-o absorbtie excesiva pot produce o crestere a cererii de alte vitamine.

Iata unele exemple: vitamina A reduce efectele toxice ale vitaminei D, in timp ce nivele crescute de vitamina C pot produce o carenta a vitaminei B12. chiar si vitamina B1 prezinta o actiune antagonista in raport cu vitamina B12.

Sinergisme vitaminice

Vitaminele sunt implicate in multe reactii. Actioneaza ca si coenzime si deci participa sinergic la multe reactii enzimatice. Pot sa aiba chiar si o actiune protectiva in cazul carentelor altor vitamine.

Sinergismele vitamino-minerale

Vitaminele sunt foarte puternic asociatte cu functiile metabolice ale mineralelor. Se stie ca o carenta vitaminica poate interfera cu utilizarea sau absorbtia unui mineral, asa cum poate fi necesara administrarea unei vitamine specifice pentru corectarea carentei unui mineral. Exemplul clasic este al rahitismului si vitaminei D.

Vitaminele C, B6 si A pot fi necesare pentru a corecta o anemie feripriva care nu raspunde la suplimentarea cu fier. O carenta de zinc poate sa se datoreze unei carente de vitamina A care nu raspunde la suplimentarea cu vitamina A . zincul este necesar pentru a mobiliza vitamina A din depozitele hepatice.

Antagonisme vitamino minerale.

Absorbtia excesiva a unei singure vitamine, poate duce la un dezechilibru al unui mineral, fie prin producerea unei carente, fie prin cresterea retentiei tisulare. Vitamina C luata in doze mari poate, de exemplu, sa contribuie la o carenta de Cu, inferferand in absorbtia si metabolismul acestuia. Deoarece vitamina C este antagonista cuprului si acesta este necesar pentru utilizarea adecvata a fierului, o absorbie excesiva de vitamina C ar putea sa favorizeze o toxicitate a fierului. Doze crescute de vitamina D, in schimb, pot produce carenta de Mg si K, deoarece vitamina D favorizeaza si imbunatateste absortia si/sau reabsorbtia Ca. o absorbtie excesiva de vitamina A poate contribui la o pierdere de Ca.

Exemple de  SINERGIE a Vitaminelor si Mineralelor

 A        B2-C-E-B3-B1-B6 ; Zn-K-P-Mg-Mn-Se                            

D        B12-E ; Ca-Mg-Na-Cu-Se                                                   

              E         A-B6-C-B12-B1-B5-B3-B10-D; Na-K-Ca-Fe-Mg-Zn-P-Se    

                    B1        E-C-B6-B12-B3-B5-A-B10-B2; Se-Co-Na-K-Fe-Mn-Mg-Cu-Zn-P

 B2        A-B3-B10; Fe-P-Mg-Zn-K- Cr                                            

B6       E-A-B1-B3-B5-B12-B10; Zn-Cr-Mg-Na-K-P-Fe-Mg-Se

B12      B1-B3-B6-E-B5-C-B10-D; Se-Cu-Ca-Co-Na                   

C         A-E-B6-B3-B5                                                                         

B3         B1-B2-B6-A-B5-E-B10; Zn-K-Fe-Mg-Mn-Na-Cr-Se

B5        C-E-A-B1-B3-B6-B10; Cr-Na-K-Zn-p                        

CONCLUZIA :

ORICE SUPLIMENT ALIMENTAR TREBUIE SA AIBA LA BAZA UN STUDIU SERIOS MICROBIOLOGIC FACUT DE SPECIALISTI IN MICROBIOLOGIE SI ALTE SPECIALITATI IN MEDICINA.

 

 

melimeloparis.ro watchshop.ro watchshop.ro
farmec.ro - Livrăm frumusețe!decathlon.rodecathlon.rodecathlon.rofloridelux.ro
topstar.ro credius.ro

credius.ro
ezstick.ro
ezstick.ro
viataverdeviu.rosofiline.ro
edituradiana.roregivero.ro/regivero.ro/regivero.ro/regivero.ro/regivero.ro/
regivero.ro/watchshop.ro
watchshop.ro
rca-ieftin.ro pentruanimale.ro
superrochite.ro

MALNUTRITIA IN LUMEA CIVILIZATA !!!

Ești deficient în micronutrienți?

(Hipocrates , parintele medicinii moderne a spus acum 2500 de ani ca : Alimentatia este cel mai important medicament”)

Sunt convins ca vei răspunde: Eu?  Deficient?  Nu cred.

Sau poate vei răspunde pe un ton mai arogant: Dar de unde să știu eu dacă sunt deficient sau nu?

Este greu de crezut că în secolul 21, și mai ales în țarile dezvoltate, malnutriția ar putea fi o problemă. Dar statisticile au demonstrat că majoritatea populatiei din întreaga lume încluzind și țarile dezvoltate au deficiențe de nutrienți care pot duce la multe boli degenerative. Realitatea este că solurile agricole din întreaga lume sunt epuizate în microelemente nutritive, și la fel și corpul nostru.

Noi, ființele umane depindem de alimentele de origine vegetală care care ne oferă macronutrientii necesari alimentației: carbohidrați, proteine și acizi grași. Dar aceste plante de asemenea ne oferă și microelemente nutriționale esențiale vieții: vitaminele și mineralele care acționează ca și coenzime (ajutoare pentru producerea enzimelor) necesare pentru miile de reacții chimice care au loc la nivel celular. Enzimele sunt molecule biologice responsabile pentru toate procese metabolice care susțin viața în cellulele umane. De fapt, enzimele catalizeaza aproximativ 4.000 de reacții biochimice in interiorul celulei umane. 500 de miliarde(!!!) de procese/secunda in corpul uman.                                                                                                          

Cu alte cuvinte, fără enzime și fără vitaminele și mineralele lor specifice, viața nu poate exista. Având în vedere că un control strict al activitatii enzimelor este foarte esențial pentru homeostaza ce reglementează mediul intern al corpului, orice defecțiune, orice mutație, sub-productie sau distrugere a unui singur tip de enzimă, (din mii de tipuri prezente în corpurile noastre) poate duce la o boală genetică letală incluzând cancerul.

Poate că ști sau poate că nu, dar plantele nu pot produce minerale . Plantele pot numai să absoarbă mineralele din sol și astfel pot să creeze și vitaminele necesare vieții. Dupa cum am specificat deja, împreună, aceste vitamine și minerale lucrează în sinergie (interacțiune) pentru a ajuta la crearea de enzime în corpurile noastre. De asemenea enzimele, vitaminele și mineralele ajută la descompunerea de macronutrienți într-o formă mai ușor absorbabilă. Deci dacă solurile sunt epuizate de minerale , nici plantele nu pot să producă suficiente vitamine. Dacă nu sunt suficiente vitamine și minerale în plante, atunci vom avea cu siguranța un fel de deficit de micronutrienți care ar putea duce la o boală degenerativă.

Dupa un studiu din 1979 , in solul lumii civilizate mai erau doar 20 de minerale.

Cauza acestui regres este:

–  exploatarea nemiloasa a terenului agricol prin cultivarea continua fara a se da timp regenerarii acestuia.

– folosirea pesticidelor si a ingrasamintelor chimice.

Dovezile prezentate în prima parte a acestui articol:

Controversa Vitaminelor și Mineralelor, cu privire la pierderea de minerale din compoziția solului, indica faptul ca o formă de “malnutriție ascunsă “ a devenit o problemă de sănătate publică nu numai la copiii de vârstă școlară, dar și la populația adultă . Cercetarile științifice au arătat că un deficit de micronutrienți in corp, pot să măreasca și mai mult riscul de a devein gras sau obez, cât și a alte boli degenerative periculoase .

Este dieta mediteraneană mai sănătoasă?

Sigur că este, dar din păcate și această dietă a devenit deficitară în nutrienți. Mulți oameni nu știu acest lucru și de aceea vor argumenta că ei mănâncă sănătos folosind liniile directoare ale dietei mediteraneene. Și sunt de acord cu ei că dieta mediteraneană răspândită în țările din bazinul mediteranean , în special sudul Italiei , Grecia , Cipru , Portugalia , Turcia și Spania este una dintre cele mai sănătoase diete din lume.

Comun pentru aceste diete sunt consumul ridicat de fructe și legume, pâine și alte cereale integrale, ulei de măsline și pește. Aceste diete sunt sărace in alimentare saturate, dar bogate în fibre alimentare și grăsimi mononesaturate. Și într-adevăr dietele mediteraneene au fost legate de o mortalitate mai redusă a bolilor legate de nutriție.

Dar lucrurile s-au schimbat și mai dramatic în ultimii 50 de ani. Unele studii și cercetari facute la Universitațiile din Spania și Italia, au demonstrate că și oamenii din regiunea mediteraneană au devenit deficienți in anumite substante nutritive, ceea ce va duce la o creștere a riscului de boli degenerative .

Dar să analizam câteva realitați șocante:

Realitatea în Spania: Cercetările efectuate de către Departamentul de Nutriție al Universitații din Madrid, a concluzionat că populația spaniolă este deficitară în micronutrienți esențiali pentru sănătate și în special a vitaminelor A, D, E, B2, B6 și a acidului folic, precum și a unor minerale essențiale, care sunt specificate în standardul Dozei Zilnice Recomandate.

Realitatea în Italia: O altă cercetare a Departamentului de Medicina Interna al Universitații din Pisa, cu privire la dieta ‘sănătoasă’ a italienilor, aduce de asemenea dovezi importante care demonstrează deficiența de micronutrienți în special al vitamiei B9 (acid folic ) și a vitaminei E. Acest lucru ar putea fi dăunătoar pentru funcțiile cardiovasculare și endoteliale, deoarece aceste vitamine actionează și ca antioxidanți implicați în modularea de oxid nitric (a vasodilatator) cât și a eicosanoizilor (molecule ce previn inflamația în corp). Lipsa de micronutrienți cât și alegerile alimentare nesănătoase predispun la dezvoltarea diabetului zaharat și al complicațiilor cardiovasculare .

Realitatea despre Potasiu : – 90 % din oameni sunt în deficit de potasiu . Potasiul care se găsește, în cea mai mare parte în legume și fructe, este un mineral și un electrolit care reglează tensiunea arteriala , retenția apei in corp, cât și activitatea musculară și buna funcționare a fiecarei celule din corpul tău . Potasiul ajută celulele din organismal uman să elimine deșeurile toxice. De asemenea potasiul regleaza nivelul pH-ului (alcalin/acid) să fie echilibrat, și de asemenea ajută la cresterea energiei în corp. Un deficit de potasiu poate provoca leziuni la mușchi și nervi, astfel încât majoritatea oamenilor au un risc mărit de a deveni bolnavi.

Realitatea despre Vitamina E : 80 % din oameni sunt în deficit de vitamina E. Vitamina E , care se gasește în uleiul din germeni de grâu, semințe de floarea soarelui și ulei de floarea soarelui este un antioxidant liposolubil, care oprește producția de radicali liberi ce se formează atunci când grăsimea este supusă de oxidarii . Vitamina E este implicată în primul rând în funcțiile imunitare și neuromusculare . Deficiența de vitamina E, este legată de bolile coronariene , cancer, anemie (ca urmare a daunelor aduse de stresul oxidativ la celule roșii din sânge), retinopatie (deteriorarea retinei ochiului ) și slabirea sistemului imunitar. Date mai recente arată că deficitul de vitamina E poate duce la infertilitatea sexului masculin, și a reducerii unor procese metabolice importante.

Realitatea despre Calciu : 70 % din oameni sunt deficiți în calciu . Calciul, care se găsește în produsele lactate, broccoli, varza și alte legume, joacă un rol important asupra sănătății oaselor, a contracției mușchilor, și a functionarii sănatoase a nervilor care transmit mesajele de la creier la fiecare parte a corpului . În plus, calciul ajută vasele de sânge sa se contracte, distribuind sângele în tot corpul. De asemenea, calciul ajuta și la reglarea hormonilor și a enzimelor care afectează fiecare funcție în celulele noastre. Deficiența de calciu crește riscul de osteoporoză (masă osoasa scăzuta ce produce fracturi osoase) furnicături la nivelul degetelor, convulsii și ritmuri cardiace anormale și care ar putea duce la moarte .

ATENTIE ! Corpul daca nu are MINERALE si VITAMINE suficiente si-le extrage din masa osoasa !

Realitatea despre Vitamina C , Vitamina A și Magneziu : 50 % dintre americani sunt deficitari în vitamina A , vitamina C, și magneziu. Acelasi lucru este validat si pentru europeni.
Vitamina A, care se găsește în cartofii dulci, în ficat de vită și morcovi cruzi , este implicată în funcțiile sistemului imunitar, a vederii, a reproducerii, a comunicarii celulare , avînd si un rol esențial în funcționarea normală și întreținerea inimii, plămânilor , rinichilor, și a altor organe.
Vitamina C, este necesară pentru creșterea și repararea țesuturilor corpului , inclusiv pielea , tendoanele , ligamentele , vasele de sânge , cartilajele , oasele , și dinții . Vitamina C, de asemenea, acționează ca unul dintre antioxidanții majori , care ajuta la protejarea organismului împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi , care pot produce cancer, boli de inima , și de condiții degenerative cum ar fi artrita .
Magneziul: Fiecare organ din corpul nostrum are nevoie de magneziu. Acest mineral este necesar pentru starea de sănătate a inimii, a mușchilor, și a rinichilor. Magneziul activează enzimele , contribuie la producerea de energie , și ajută la reglarea nivelului de calciu, cupru, zinc, potasiu, vitamina D, precum și altor elemente nutritive importante din organism .

Realitatea despre Vitamina D: Aproximativ 90 % dintre americani de culoare, 70 % dintre persoanele în vârstă și mai mult de jumătate din populația generală (considerate mai sănatoasă) este defeficientă în vitamina D, (indiferent de vârstă). Deși vitamina D este de obicei numită ‘vitamină’, ea acționează de fapt ca un hormon , fiind activată de lumina soarelui. Vitamina D promovează în primul rând absorbția calciului in intestine. Dar noile cercetări demonstrează și alte roluri în organism, incluzînd modularea creșterii normale a celulelor, reglarea funcțiilor neuromusculare și imunitare, cât și reducerea inflamatiei.

Acum, imaginați-vă că sunteti deficitari în unul sau mai mulți micronutrienți. Ce veți face? Veți considera să luați suplimente nutritive

? Dacă da, ce fel de suplimente si în ce cantitate?

Suplimentele pot sa te înșele cu reclama lor publicitară.

Și atunci ce este de facut?

Dr.Joel Wallach in urma cercetarilor efectuate – 17500 de disectii pe animale si 3000 de disectii pe corpuri umane – a concluzionat ca :” omul are nevoie de 91 de nutrienti vitali dintre care cel putin de 60 de minerale” zilnic

„Prin alocarea mineralelor coloidale am putut elimina la animale peste 900(!) de boli.”

„Daca lipseste un singur mineral intr-o celula a corpului pot aparea cca. 140 de boli”

95% din metabolism este reglat de minerale.

Pe piata produselor de suplimente alimentare , din gama larga de oferte , singurul produs care contine doza completa necesara zilnic , este produsul V E M M A  creat de Dr.Yibing Wang , Doctor in Microbiologie si Cardiologie din Statele Unite.

11110779_1010205438997815_7981878721566664366_nAcest produs contine :

12 Vitamine cu spectru complet

65 de Minerale esentiale din plante

Mangostan(Garcinia mangostana) – 43 de Antioxidanti(Xantone)

Aloe Vera – Gliconutrient bogat

Ceai Verde – Organic , Decafeinizat

Produsul este in forma lichida , coloidala.

Produsul VEMMA PremiumPremium poate fi consumat si de copii de la 3 luni la 14 ani 30ml/zi si dela 14 ani in sus 59ml/zi.

ALOE VERA 

În compoziția chimică a frunzei de Aloe vera se găsesc 18 aminoacizi din cei 22 necesari organismului (7 din cei 8 esențiali:valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, metioninalisina și treonina), prin care asigură dezvoltarea și refacerea masei musculare. Deasemenea conține vitamine(A, B1, B2, B6, B12, C și E) și minerali(fier, calciumagneziucuprucrom,iod seleniumanganzinc) fiind esențială unei alimentații sănătoase, dezvoltarea optimă a organismului și protejarea sănătății. Alte substanțe prezente în frunza de Aloe Vera sunt sterolii (colesterinasitosterolcampesterollupeol),Aloe verahormonii (auxine și gibereline )lignina și saponine , prin care se se adaugă proprităților plantei efectul antibiotic, analgezic, antiviral și antiinflamator . Prezența acestor substanțe, împreună în compoziția chimică a plantei, asigură acesteia un efect de ameliorare sau chiar vindecare unor boli cum ar fi diabetartritahepatitacancerSIDA, boli cardiovasculare,leucemiepsoriazis,dermatita, fiind numită în diferite studii “planta miracol

Fructul Mangostan este numit si Regina Fructelor din cauza specrului larg de proprietati farmaceutice : anti-oxidant , anti-tumori , anti-alergic , anti-inflamator , anti-bacterial , anti-fungic…MangostanXantonele se gasesc atat in miezul fructului cat si in coaja , in frunzele pomului si in tulpina pomului.

  1. Garcinia mangostana
    Fruct
  2. Garcinia mangostana L. este un pom fructifer tropical peren din familia Clusiaceae, înrudit cu speciile cherapu și charichuelo. Mangustanul este fructul arborelui Garcinia mangostana. În ciuda numelui său, nu are nici o legatură cu mango.
  3. Valori nutriționale
    Garcinia mangostana
    Garcinia mangostana
    Valoare per
    100 g
    100 g
    Calorii (kcal) 72
  4. Lipide totale 0,6 g
    Colesterol 0 mg
    Sodiu 7 mg
    Potasiu 48 mg
    Carbohidrați 18 g
    Fibre alimentare 1,8 g
    Proteine 0,4 g
    Vitamina A 35 IU Vitamina C 2,9 mg
    Calciu 12 mg Fier 0,3 mg
    Vitamina D 0 IU Vitamina B6 0 mg
    Vitamina B-12 0 µg Magneziu 13 mg

 

Pentru mentinerea sanatatii trebuie sa luam in considerare urmatoarele : 2-3 litri apa zilnic ,Proteine ,Grasimi inclusiv grasimi saturate , Carbohidrati , 60 de Minerale , Vitamine , Antioxidanti Activitate fizica ( Cel putin 10 minute) , acestea zilnic.

Surse de informare:

Journal of Complimentary Medicine, News Canada, Journal of the American College of Nutrition, Medical Research Council Special Report Series No. 235, London: His Majesty’s Stationery Office (The Chemical Composition of Foods), Scientific American, Public Health Reviews, Departamento de Nutrición, Facultad Farmacia, Universidad Complutense de Madrid, España, Eur J Clin Nutr. 2005, Complimentary Medicine, Food Nutrition Bulletin, Kushi Institute, Organic Consumers Association, United States Department of Agriculture, Center for Disease Control, University of Texas at Austin’s Department of Chemistry and Biochemistry.

Pentru comenzi  aici : produse VEMMA 

Pentru intrebari aici : pid26@gmx.at

Sucul de ananas un miracol pentru sanatate

Sucul de ananas contine, de asemenea, un nivel ridicat de mangan, un mineral care ajuta in special la formarea sănătoasa a țesutului conjunctiv și oaselor. Manganul ajuta la absorbtia calciului, metabolizarea carbohidratilor si grasimilor.

Bromelaina are si alte efecte decat cele asupra tractului digestiv. De fapt, bromelaina este adesea cunoscuta ca un anti-inflamator natural pentru artrita. Este una dintre cele mai populare suplimente din Germania, unde este aprobata pentru tratamentul inflamației nasului și a sinusurilor in cazul intervențiilor chirurgicale.

Dacă aveți unul dintre mai multe tipuri de tuse persistenta și nu e ceva mai grav, ca pneumonia, puteti opta pentru suc de ananas in loc de sirop de tuse. E mai puțin costisitor, nu are nici substanțe chimice toxice și conține nutrienți care vor ajuta in lupta cu o raceala.

Suc de ananas,pahar cu sucUn pahar de suc de ananas ajuta la calmarea durerii din gât și ajută organismul să expulzeze mucusul cu ușurință. Mucusul gros in plamani sau in sinusuri poate cauza spasme aparent fără sfârșit de tuse, strănut și infecții dureroase. Intr-un studiu publicat în „Der Pharma Chemica”, în 2010, cercetătorii au încercat să găsească tratamente benefice pentru pacienții care au tuberculoză, o boală infecțioasă adesea cauzata de Mycobacterium tuberculosis. Ei au descoperit că un amestec de suc ​​de ananas crud, piper, sare și miere administrat pacienților în fiecare zi au ajutat la dizolvarea mucusului din plamani.

Într-un studiu ulterior, s-a constatat că extractele de ananas proaspat ar putea reduce mucusul de cinci ori mai rapid decat siropurile de tuse. Pacienții s-au recuperat de 4.8 ori mai rapid și au prezentat o amelioare în toate simptomele legate de tuse.

Daca iti poti prepara singur sucul de ananas e mult mai bun decat orice alt suc cumparat de la magazin.

Reteta de suc de ananas antitusiv
– 1 cana de suc ​​de ananas proaspat
– 1/4 cana de suc ​​proaspat de lamaie
– 1 bucata de ghimbir (aproximativ 3 cm)
– 1 lingura de miere
– 1/2 lingurita piper cayenne

Combina toate ingredientele și bea cate 1/4 ceasca de 2-3 ori / zi și repeta rețeta zilnic.
Sursa: http://www.suntsanatos.ro

Totul despre Kiwi – Beneficii asupra sanatatii

sanatate si afaceri,kiwiKiwi este o excelenta sursa de vitamina C, fibre, potasiu, magneziu, cupru si vitamina E.

Tabel nutritional

1 kiwi (76 grame) are 46,36 de calorii.
Nutrienti Cantitatea Cat la % asigura din necesarul zilnic?
vitamina C 57,00 mg 95,0 %
fibre 2,58 g 10,3 %
potasiu 252,32 mg 7,2 %
magneziu 22,80 mcg 5,7 %
vitamina E 0,85 mg 4,3 %
mangan 0,08 mg 4,0 %

Fiind atat de delicioase, kiwi pot fi consumate ca atare. Il poti curata de coaja cu ajutorul unui cutit sau mai ai optiunea de a-l taia in jumatate si sa iei miezul cu o lingurita. De asemenea, avand o coaja foarte subtire si plina de nutrienti il poti consuma intreg.

Nu uita sa indepartezi foarte bine „puful” de la suprafata cojii.

Dupa ce l-ai taiat in bucati este indicat sa nu-l lasi multa vreme deoarece contine enzime care il inmoaie din ce in ce mai tare pe masura ce sta. Daca vrei sa il folosesti in salatele de fructe, adauga-l ultima data ca sa eviti umezirea excesiva a celorlalte fructe. Potrivit unor cercetari publicate in Journal of Agricultural and Food Chemistry s-a constatat ca fructele taiate si pastrate la rece nu-si pierd proprietatile nutritionale nici dupa 6-7 zile, pierderile de vitamina C fiind de abia 5% (la mango, capsune, pepene rosu), 10% (la ananas), 12% (la kiwi) si 25% (la pepenele galben) dupa primele 6 zile.

Asadar, expertii au cuncluzionat ca procesarea minima un unui fruct nu afecteaza principalii antioxidanti din continut. Ceea ce inseamna ca pentru weekend poti sa prepari un bol mare cu salata de fructe, sa il pastrezi la frigider si sa te rasfeti in fiecare zi. Iar pentru a impedica kiwi sa devina moale daca sta in salata, pastreaza feliile intr-un dispozitiv ermetic si adauga-le la fiecare servire.

 

Cine trebuie sa evite kiwi?

persoanele care au probleme cu rinichii si vezica biliara deoarece contin oxalati care in cantitate mare favorizeaza cristalizarea pietrelor si influenteaza absorbtia calciului in organism…

Atentie!
S-a demonstrat ca exista o stransa legatura intre alergia la latex si posibilitatea de a declansa o alergie la kiwi, avocado si banane deoarece toate acestea contin proteine care, la fel precum cele din latex, pot avea efect alergic.

Deaceea persoanele care sunt alergice la latex sa nu exagereze cu ele.

Daca nu stii cum sa alegi fructele cele mai proaspete, la kiwi este simplu. Trebuie sa-l presezi si sa fie usor moale, asa vei fi sigura ca ai facut alegerea cea mai buna. Evita sa le iei pe cele foarte moi sau tari si cu pete negre. Dimensiunea fructului nu afecteaza in niciun fel calitatea lui, asa ca alege-le in functie de necesitatile tale.

Daca nu esti multumita de fructele alese si ti se par putin cam tari poti sa le lasi la temperatura camerei timp de cateva zile, insa fara sa le expui la soare sau caldura.

Fructele printre care desigur si kiwi bine coapte le poti pastra cateva zile la temperatura camerei sau la frigider.

Pentru o cantitate mai mare de antioxidanti, alege fructele bine coapte.

Principalul antioxidant solubil in apa este tocmai vitamina C, care abunda in fructul de kiwi: rolul ei fiind acela de a reduce severitatea unor afectiuni ca osteoartrita, artrita reumatoida, astmul si de a preveni aparitia cancerului de colon, a aterosclerozei, a problemelor de inimia si diabet.

De asemenea, vitamina C impiedica recidiva infectiilor la nivelul urechii. Prin urmare nu degeaba toti expertii ne recomanda un consum ridicat de legume si fructe bogate in vitamina C care a fost asociata cu un risc scazut de boli cardiovasculare si cancer.

Consumul de kiwi imbunatateste sanatatea inimii si a colonului.

Deoarece sunt foarte bogate in fibre, acestea reduc nivelul colesterolului „rau” si implicit riscul de boli cardiovasculare, elimina toxinele din colon si previn aparitia cancerului de colon. De regula, alimentele bogate in fibre sunt recomandate persoanelor diabetice, deoarece mentin in limite normale nivelul glicemiei.

Cu siguranta mai tii minte cand mama ta iti spunea sa mananci morcovi pentru sanatatea ochilor. Si avea dreptate, insa pe langa morcovi si fructele au o importanta esentiala de a mentine ochii sanatosi. Potrivit unui studiu publicat in Arhivele de Oftalmologie, 3 portii de fructe consumate in fiecare zi reduc cu 36% riscul de aparitie a degenerescentei maculare, principala cauza a pierderii vederii la persoanele in varsta. Daca 3 portii de fructe ti se par multe, incearca sa le folosesti pentru ornarea diverselor mancaruri. Pune kiwi peste cerealele pe care le mananci dimineata, in iaurtul pe post de gustare, in salatele cu verdeata si in combinatie cu pestele.

Efectele protectoare au fost descoperite in urma unui studiu realizat pe un esantion de copii cu varsta de 6-7 ani care au consumat kiwi sau citrice, diminuand riscul problemelor respiratorii. Acestia si-au redus numarul episoadelor de wheezing (suieratura respiratorie acuta) cu 44%, in comparatie cu ceilalti copii. Beneficiile au fost foarte evidente in cazul copiilorstmatici, insa efectele protectoare s-au observat si la cei care au consumat chiar un fruct pe saptamana.

Asadar, consuma kiwi in fiecare zi daca vrei sa reduci nivelul trigliceridelor din sange, riscul de formare a cheagurilor de sange si sa ai grija de inima ta. Spre deosebire de aspirina, care impiedica aparitia cheagurilor de sange, insa nu fara unele efecte adverse precum inflamatiile si sangerarile la nivelul tractului intestinal, consumul regula de kiwi aduce numai beneficii. Fiind bogat in vitamina C, polifenoli, vitamina E, magneziu, potasiu si cupru, kiwi protejeaza vasele de sange si inima.

 

Ultimele studii anunţă că de pe urma lui ai beneficii şi în ceea ce priveşte un somn odihnitor:

dacă mănânci kiwi dormi mai bine şi mai mult. Ştiri pe aceeaşi temă Fructe recomandate celor care vor să-şi dezvolte masa musculară Fructele uscate trebuie consumate cu moderaţie: au mai multe calorii.

 

Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din Taipei, Taiwan, au studiat efectele consumului de kiwi asupra somnului.

Au descoperit că dacă mănânci cel puţin un fruct de kiwi pe zi somnul se îmbunătăţeşte, şi calitativ, şi cantitativ, notează „Huffington Post“. Studiul taiwanezilor a inclus 22 de femei şi doi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 şi 55 de ani. Cu toţii sufereau de tulburări de somn. Timp de patru săptămâni, voluntarii au mâncat două fructe kiwi cu o oră înainte de culcare. Astfel, cercetătorii au adunat datele din jurnalele de somn ţinute de voluntari, din chestionarele pe care participanţii au trebuit să le completeze, dar şi cu ajutorul unor ceasuri de mână care măsurau aspecte ale cantităţii şi calităţii somnului a celor care au participat la studiu. După patru săptămâni de consumat kiwi înainte de culcare, cercetătorii au descoperit îmbunătăţiri semnificative în anumite aspecte ale somnului: – Oamenii adormeau mai repede. Perioada de timp în care se instala somnul de când puneau capul pe pernă a scăzut cu 35,4%. – Oamenii dormeau mai bine. Perioadele de trezie după ce au adormit prima dată (adică de câte ori se trezeau peste noapte şi cât dura până adormeau din nou) au scăzut cu 28,9 procente. – Calitatea somnului s-a îmbunătăţit. Scorurile înregistrate la chestionarele privind calitatea somnului, în care numerele mici reprezentau un scor mai bun, au scăzut cu 42,4%. – Eficienţa somnului, adică o măsurare a timpului petrecut dormind în comparaţie cu timpul total petrecut în pat, a crescut cu 5,41 procente. – Oamenii dormeau mai mult. Timpul total de somn al voluntarilor a crescut cu 13,4%. Kiwi este bogat în antioxidanţi şi serotonină Aceste cifre reprezintă o îmbunătăţire importantă în ceea ce priveşte calitatea, cantitatea şi eficienţa somnului. Însă, ce se află în spatele posibilelor beneficii ale somnului date de kiwi? Există două caracteristici ale fructului care pot explica de ce somnul este îmbunătăţit atunci când consumi kiwi: conţine niveluri mari de antioxidanţi şi niveluri mari de serotonină. Aceleaşi proprietăţi antioxidante, care oferă atât de multe beneficii pentru sănătate, pot ajuta şi la îmbunătăţirea somnului. Legătura dintre alimentele bogate în antioxidanţi şi somn abia începe să fie înţeleasă de către oamenii de ştiinţă. Studiile demonstrează că somnul insuficient este asociat cu o scădere a nivelurilor de antioxidanţi din organism şi, de asemenea, că recuperarea somnului ajută la restabilirea acestor niveluri. Alte studii au demonstrat efectele negative pe care le are apneea de somn asupra funcţionării antioxidanţilor şi faptul că vitamina C este eficientă în tratarea problemelor cardiovasculare asociate cu această apnee de somn. Pe lângă puterea fructului dată de antioxidanţi, kiwi este şi foarte bogat în serotonină. Acest hormon care funcţionează şi ca neurotransmiţător este implicat într-o gamă largă de procese fiziologice: are funcţii digestive şi cardiovasculare, ajută la îmbunătăţirea memoriei şi la reglarea apetitului şi dispoziţiei. Deficienţa de serotonină este asociată de oamenii de ştiinţă cu depresia şi cu tulburările de dispoziţie. Legătura dintre serotonină şi depresie nu a fost foarte bine înţeleasă de cercetători, iar rolul exact al acestui hormon în depresie sau în alte tulburări ale dispoziţiei este destul de contestat. Însă, serotonina este foarte importantă şi pentru somn. Nivelurile de serotonină din organism contribuie la somn, inclusiv la perioada de instalare a lui, dar şi la reducerea numărului de treziri de peste noapte. Cercetările sugerează că manipularea nivelurilor de serotonină din organism poate promova sau inhiba somnul. Mai mult, serotonina pare să interacţioneze cu melatonina, un alt hormon esenţial pentru somn care ajută reglarea ciclului de 24 de ore al organismului, ciclul circadian, dar şi alte funcţii fiziologice. Cercetările au demonstrat că stimularea serotoninei ajută şi la creşterea nivelurilor de melatonină. Prezenţa serotoninei din kiwi contribuie la capacitatea lui de a îmbunătăţi somnul. Ce alte alimente ne ajută să dormim mai bine? Kiwi nu este singurul superfruct care ne ajută să dormim mai bine. Există un număr destul de ridicat de alimente care ajută somnul. Cele bogate în magneziu şi potasiu ajută la relaxare şi la circulaţia sângelui. Acestea sunt legumele de un verde închis (de exemplu, spanacul, salata, broccoli), bananele, nucile, seminţele, citricele, roşiile şi cerealele integrale. Alimentele bogate în calciu ajută la creşterea nivelului de melatonină. Pe lângă lactate, bogate în calciu mai sunt şi soia, nucile, seminţele şi cerealele integrale. Citeşte şi: Cât de multe ştim despre antioxidanţi În ultimul deceniu am auzit de foarte multe ori cât de importanţi sunt antioxidanţii pentru organismul nostru şi aflăm mereu de câte un aliment-minune despre care se spune că are puteri miraculoase datorate antioxidanţilor. Însă foarte puţini dintre noi ştiu, cu adevărat, ce sunt antioxidanţii şi la ce sunt buni. Fructele colorate sunt cele mai bune Piersicile, caisele, afinele, murele, pepenele galben şi cel roşu sunt doar câteva dintre deliciile care nu trebuie să-ţi lipsească din meniul zilnic, pentru că au vitamine, minerale, antioxidanţi şi încetinesc procesul de îmbătrânire.

Kiwi este bogat în potasiu şi este un posibil ajutor a sistemului respirator. Cercetările sugerează că acest fruct este benefic pentru copiii care au probleme respiratorii.

Cu toate aceste beneficii, nu este de mirare că intră pe lista superalimentelor, adică cele care sunt pline de cele mai puternice valori nutriţionale.

 

Sugestii de servire:

in combinatie cu salatele de verdeata;
amesteca-le cu iaurturi;
garnitura pentru carnea de pui si peste;
amesteca in blender pepene galben cu kiwi pentru a face o supa racoritoare, iar pentru o consistenta mai cremoasa poti sa adaugi putin iaurt;
sunt o alegere excelenta pentru tartele cu fructe.

Daruiti copiilor vostrii tot ce e sanatos si mai ales fructe si legume proaspete.